MONA DÎRȚU: Poveștile care vorbesc despre voi

Puneți deoparte cifrele, graficele, frazele regulamentare. Spuneți-ne și nouă poveștile care vă dau vouă fiori.

  • Sunteți înconjurați de povești: Ca ONG-uri aveți un avantaj extraordinar în fața altor organizații: binele, impactul direct asupra oamenilor sunt în ADN-ul vostru; asta vă este misiunea, să schimbați lucruri în societate (companiile, de pildă, au ca prim obiectiv profitul și trebuie să muncească suplimentar pentru a extrage povești de impact despre oameni).
  • Povestioarele-cârlig: Când vorbiți despre organizația voastră nu începeți niciodată cu chestii sobre și grave. Începeți cu o povestioară despre impactul pe care-l aveți; asta înseamnă storytelling-ul, de fapt: înseamnă "spune-mi o poveste" (studiați începuturile de speech-uri TED; sunt doldora de povestioare-cârlig, multe personale).
  • Ce nu este storytelling-ul: O poveste e ceva ce poate fi povestit, ca un banc sau ca o întâmplare pe care-ți vine s-o spui unui prieten la cafea. De aici puteți deduce imediat ce nu este storytelling-ul: "informație despre organizație"; date, cifre, statistici, CV-uri, liste de realizări etc.; expresii frumoase, adjective, pășunisme; declarații de intenție, misiuni, obiective; cronologii.
  • Colectați permanent povești noi: Adunați harnic poveștile care vă impresionează - și care pot fi spuse în 3 minute. Cum le depistați? Ușor. Vă vine să le povestiți familiei, prietenilor colegilor? Dacă da, au trecut testul.
  • Testați istorioarele pe prieteni. Adunați-vă un mic portofoliu: minimum 3-5 povestioare relevante care vorbesc de la sine despre munca/proiectele voastre. Testați-vă skills-urile de povestitor pe prieteni. E ca atunci când spui bancuri: a treia oară îți ies mai bine, pentru că ai început să înveți unde să păstrezi suspansul, cum să nu complici inutil narațiunea, ce detalii stârnesc interes.
  • Unde folosiți poveștile colectate? Portofoliul de povestioare poate fi folosit oricând: în conversații de fiecare zi, în networking, în discursuri publice, la prezentări etc. Îmbogățiți-vă permanent permanent. Adăugați permanent poveștilor detalii cu impact, exact cum ați face dacă ați scrie un reportaj. Mintea ascultătorului are nevoie de detalii concrete, vii, vrea "să vadă". "Ionuț, un copil blond și subțirel, cât masa de înalt" înseamnă cu mult mai mult în comunicare decât "Ionuț Gheorghiu, un copil de cinci ani și jumătate din localitatea X".
  • După testare și calibrare, scrieți poveștile. După ce ați șlefuit istorioarele tot povestindu-le, scrieți-le și ilustrați-le cu imagini. Le puteți folosi apoi în ppt-uri (câteva vorbe și-o poză pe slide, restul prin viu grai), pe site, în social media. Veți vedea că au impact mai mare decât statement-urile obișnuite, care sunt vagi și conceptuale.

Storytelling-ul în cinci criterii:

  • Forță: Povestea este narațiune simplă, clară, care stă în picioare prin propria sa forță epică și care ilustrează un adevăr/un context complex, de la care adesea ne întoarcem ochii.
  • Vibrație: O întâmplare câteodată improbabilă ("against odds"), emoționantă și/sau relevantă ("faith in humanity restored").
  • Contrast: O poveste bună pune față în față prezentul cu diverse variante de viitor, după care arată că noi suntem cei care alegem; înfățișându-ne ce este vs. ce-ar putea fi, ne responsabilizează.
  • Impact: Mesajul de fundal al unui story bun e, în final, unul singur: "Iată cum putem schimba lumea, pic cu pic".
  • Acțiune: O poveste puternică te pune pe gânduri, nu-ți dă pace, te împinge spre decizie.
Mona Dîrțu

Mona Dîrțu

SUPER-Mona, dacă e să fim onești, jurnalist cu aproape 20 de ani experiență în presa generalistă, scrie pe monadirtu.ro. În fiecare luni semnează Monday Memo, brief-ul săptămânal fără de care cafeaua oricărui antreprenor prin viață nu ar mai avea sens.